Săpunul natural se obţine printr-un proces chimic, procesul "la rece", în care o grăsime precum uleiul de cocos, palmier, măsline, ricin, sâmburi de struguri, untul de shea, untul de cacao şi multe altele reacţionează cu o substanţă alcalină, precum soda caustică.
Procesul chimic care are loc se numeşte saponificare.
Înainte de amestecul cu grăsimile, soda caustică este întotdeauna dizolvată în apă distilată sau într-o infuzie de ceai, lapte, suc natural de citrice, de morcovi, cafea naturală foarte concentrată, etc.
Fulgii de ovăz sau mierea, coloranţii naturali (spirulină, boia de ardei, curry, scorţişoară, etc), uleiurile esenţiale naturale pure sunt adăugate după obţinerea pastei de săpun de consistenţa unei budinci. Aceste uleiuri preţioase rămân emulsionabile şi actionează pe piele ca în cazul aplicărilor directe.
Cantitatea de sodă este astfel calculată încât, odată cu terminarea procesului de saponificare care durează între 3 -4 săptămâni, orice urmă de alcalinitate dispare. Numai atunci se poate spune că săpunul nu conţine nici o urmă de sodă. O dovedesc analizele chimice, obligatorii prin lege, atunci când se lansează produsul pe piaţă.
De ce să folosim un săpun natural?
Săpunul natural handmade ajută în ameliorarea şi tratarea anumitor afecţiuni ale pielii, pielea nu mai este agresată de substanţe sintetice, pentru că în compoziţie sunt doar ingrediente naturale cu efect terapeutic. Pielea va fi sănătoasă, normală şi se simte cu adevărat răsfăţată cu aceste săpunuri.
Săpunurile cu chimicale şi arome sintetice cumpărate din magazine, nu numai că sunt dăunătoare sănătăţii şi mediului înconjurător, dar nu fac decât să te spele şi să te cureţe de microbi şi sănătate. Parabenii din aceste produse împiedică dezvoltarea bacteriilor, dar în acelaşi timp aceste substanţe contribuie la dezvoltarea tumorilor canceroase. Nu îţi îngrijesc pielea, nu au nici un efect terapeutic. Dimpotrivă, peste ani te vei trezi cu alergii, îmbătrânirea prematură a pielii, boli şi cancer de piele, iritaţii cutanate şi multe altele...
Săpunurile şi gelurile de duş degresează puternic pielea şi favorizează pătrunderea substanţelor toxice. Odată pătrunse în piele, acestea ajung în microcapilarele sanguine, în vasele limfatice şi apoi în torentul sanguin, care le răspăndeşte peste tot - în creier, ficat, rinichi, muşchi, grăsime.
Nu înseamnă că azi foloseşti săpunul, iar mâine te vei îmbolnăvi. Fabricanţii de produse cosmetice şi de toaletă susţin că acestea sunt sigure şi respectă normele Uniunii Europene. Nu vă luaţi după eticheta în care se specifică că substanţa este în cantitate foarte mică şi nu vei păţi nimic. Trebuie să te gândeşti că tu foloseşti multe alte produse nocive într-o zi, iar cantităţile adunate depăşesc limita interzisaâă. Ce foloseşti aproape zilnic şi conţine substanţe care îţi atacă sănătatea? Cred că lista e lungă: pasta de dinţi, săpunul, şamponul, gelul de duş, parfumul, deodorantul, crema de faţă, de mâini sau de corp, spuma de ras şi after shave-ul (la bărbaţi), detergentul de vase şi cel de rufe etc.
Femeile absorb anual 2,3 kilograme de substanţe toxice din produsele cosmetice pe care le folosesc zilnic, arată un studiu britanic publicat în revista In-Cosmetics.
Din ingredientele folosite în produsele de îngrijire corporală, doar 10%-11% sunt evaluate ca fiind sigure pentru sănătate, deci atunci e posibil să intrăm în contact cu şi mai multe substanţe toxice decăt spune studiul britanic.