duminică, 24 martie 2013
Despre mine
Să vă dea Dumnezeu sănătate,
Eu sunt Netty şi din vara anului 2012 prietena mea Roxana mi-a deschis ochii asupra a ceea ce înseamnă săpunul 100% natural şi ce beneficii poate avea asupra pielii. Până atunci atât ea, cât şi eu foloseam săpunuri şi geluri de duş din comerţ de la binecunoscutele firme cosmetice de pe piaţa românească. Aşa am aflat de săpunurile naturale şi am început să le folosesc.
Cum am început să fac săpun 100% natural?
Totul a început din ambiţie, iar apoi s-a transformat în pasiune.
Spun din ambiţie deoarece tot prietena mea Roxana mi-a spus că nu sunt în stare atunci când i-am împărtăşit dorinţa de a-mi face săpunurile singură pentru a elimina orice suspiciune referitoare la cât de naturale sunt săpunurile pe care le cumpăr.
Am început să caut şi să studiez timp de câteva luni apoi, susţinută de bărbatul vieţii mele, care îmi este alături din clipa în care l-am cunoscut şi mă încurajează în tot ceea ce fac, am făcut primul meu săpun. L-am făcut şi pe al doilea, şi pe al treilea şi tot aşa abia aşteptam să treacă cele 24 de ore în care săpunul se usca în forme să văd cum mi-a ieşit şi să fac altul cu alte idei.
Abia după ce am umplut un dulap cu 5 rafturi cu diferite săpunuri am invitat-o pe Roxana să le vadă. A fost foarte încântată, uimită şi surprinsă de ceea ce vede, eu nespunându-i nimic până în acea clipă.
Acum, după atâtea luni în care mi-am înnebunit prietenii şi cunoscuţii cu pasiunea mea pentru săpun, după ce toţi au folosit săpunurile pe care le fac şi sunt încântaţi şi mulţumiţi de ele, vin să vă împărtăşesc şi vouă din pasiunea mea.
Dăcă ţineţi la sănătatea voastră şi a copiilor voştri vă invit să începeţi acum un nou stil de viaţă începând să utilizaţi săpun 100% natural. Aţi micşora astfel cantitatea mare de elemente chimice şi toxice pe care corpul vostru le asimilează zilnic.
Cu drag,
Netty
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu